Orasul diavolului*

24 decembrie, 1940: in satul Zaksvy, din muntii Tatra, Polonia, toti cei o mie de oameni sunt iesiti din case. Pentru ei, este ultimul Craciun. Stand toti aliniati in sir, isi asteapta sfarsitul. Frigul crunt le trece prin hainele subtiri si rupte. De pe casele cu hornuri emanand fum negru, vantul furios izbeste zapada rece direct pe capul descoperit al oamenilor. Daca nu vor muri de frig, vor muri impuscati. Germanii au invadat in urma cu o saptamana acest sat, iar locuitorii s-au revoltat. Acum, vor plati cu viata. Coada se deruleaza de-a lungul drumului principal pana in centru, unde are loc macelul. Zapada de acolo are culoarea sangelui, iar deasupra cerului stau la panda vulturii infometati. “Waffe bereit... zeichnen“, sunt ultimele cuvinte auzite de bietii oameni inainte de a muri. La apus, lumina rosiatica a soarelui sclipeste in zapada sangerie, acum acoperita de corpurile fara suflete ale polonezilor si ale animalelor atrase de mirosul mortii.

- Hai, Albert, mi-ai zis ca nu o sa intarziem, spune Agata enervata. „Hai sa o luam prin munti“, cea mai proasta idee, se plange femeia. Iar acum iata-ne, pierduti in mijlocul pustietatii, in ajun de Craciun, adauga Agata cu un ton mai ridicat. Ce o sa zica parintii?

- De cate ori sa iti spun ca nu ne-am pierdut?! E doar o problema de timp pana o sa dam de drumul principal, se apara Albert, dand din cap ca sa isi scoata bretonul din ochi.

Are parul blond, lung pana la inceputul gatului. Ochii-i albastri sunt ascunsi dupa o pereche de ochelari rotunzi, tip hippy. Era un tip uscativ, cu inaltimea de 1.80. Agata avea parul saten. La ochi, seamana foarte bine cu sotul ei. Este scunda de statura si putin plinuta, asa cum se plange ea mereu, scotandu-l pe Albert din sarite.

- Parintii mei deja observa ca lipsim, ce ne facem, nici macar nu am semnal, se vaicareste din nou femeia.

La un moment dat, drumul se bifurca, iar Albert alege sa faca la dreapta. Dupa o ora, un gand ii trece prin minte: “ Nu trebuia sa fac stanga?”. Dar era deja prea tarziu sa se intoarca, mai ales ca si-ar fi scos din minti nevasta.

Erau casatoriti de patru ani si niciodata nu se certasera ca in noaptea aceea. Nici macar cand au fost obligati sa se mute din cauza serviciului lui, aceasta nu tipase atat de tare.

- Oo...

- “Oo” ce, intreaba Agata cu un ton suparat?

- Am ramas fara benzina, spune Albert inchizand ochii, asteptand o palma.

Dar lovitura nu vine, iar el isi vede nevasta indepartandu-se de masina. In sinea lui: “unde dracu se duce asta”, fara sa stie ca aici “dracu” are chiar un sens.

Camping cu Satana

Andrei, Laura, Ovidiu si alti sapte prieteni se hotarasc sa petreaca un week-end la munte, ca doar asa face tineretul din ziua de azi. Tinerii se impart in grupe de cate cinci, fiecare cu sarcinile ei: grupa lui Andrei si a Laurei trebuie sa asigure hrana si apa, iar grupa lui Ovidiu se ocupa de corturi si de asezare. Echipa lui Ovidiu pleaca inainte pentru a vedea de un loc de montat corturile. Andrei si restul intarzie din cauza cozii de la supermarket cu trezeci de minute, o intarziere care nu o vor regreta.
Noaptea ii prinde pe drum pe tinerii ramasi in urma. Este o noapte cetoasa, cu luna plina. Numai greierii sparg linistea, cantandu-si vesnica melodie din iarba rece. In masina, Laura incepe sa zica povesti de groaza: "Era odata un sanatoriu, si se spunea ca unii oameni erau lasati sa moara. Tot spitalul era plin de angajati canibali...". Povestea Laurei este intrerupta de telefonul lui Andrei:
- Alo, Andrei, se aude vocea lui Oviudiu, cat mai aveti?
- Vreo cinsprezece minute pana la baza dealului, de ce?
- Vroiam sa iti zic sa ai grija la un cioban, era sa dam cu masina peste oile lui.
- Eh, nu e paguba, am manca care de oaie la cina, glumi Andrei.
Din senin apare si oierul, blocand drumul cu turma lui de dobitoace.
- Unde mergeti, intreba acesta?
- Sa iti fie cu noroc mosule. Mergem si noi sa petrecem week-endul pe deal.
- Nu va duceti dragii mei, ca nu va veti mai intoarce. Numai Dumnezeu stie ce se petrece acolo.
Tinerii ignora avertismentul oierului si isi continuara drumul. Cu cinci minute inainte sa ajunga la destinatie, suna din nou telefonul:
- Ma Andrei, spune din nou Ovidiu, voi va tineti de glume?
- De ce ma, intreaba mirat Andrei?
- Nu va iese gluma, va vad pe toti cinci coborand spre noi. Aveti grija sa nu cadeti intr-o groapa, ca nu am chef sa va duc pe vreo unul la spital. Si inchide.
Ajunsi la baza muntelui, tinerii coboara din masina. Suna din nou telefonul:
- Ajutoooor, se aude vocea lui Ovidiu. Vin spre noi, ajutor!
Andrei si Laura isi iau lanterna si incep sa alerge spre locul de camping al colegilor. La o suta de metri distanta, ei remarca ca Ovidiu si restul prietenilor stateau pe banca cuminti.
- Vezi?! Niste nesimtiti, spune Laura nervoasa.
Din nou suna telefonul:
- Ma, voi va tineti de glume? Hai ca nu va tine.
Dar Andrei nu observa pe nimeni vorbind la telefon, si acea voce, nu era a nimanui. Nimeni nu putea sa aiba vocea aia, era prea groasa, era...inumana.
Cand sa puna mana pe Ovidiu, Andrei ramane masca. Prietenii lor nu mai erau...oameni! Fetele le erau zgariate, bratele si picioarele la fel, hainele rupte, iar pe chipul lor nu se simtea nici tristete, nici fericire. Nu radiau nici un senitment. Erau morti pe dinauntru, dar pe dinafara erau vii. Aceste fiinte au inceput sa ii urmareasca pe Andrei si Laura. Tinerii, ajunsi la masina, nu s-au mai oprit pana la strada principala. Acolo, o lumina alba i-a orbit.
Cei cinci tineri s-au trezit la spital, intinsi in pat. Li s-a spus ca au avut un accident rutier si ca numai ei au scapat. Prietenii lor murisera.

*Daca aveti vreo poveste de groaza, puteti sa o trimiteti la: povestidegroaza@yahoo.com