24 decembrie, 1940: in satul Zaksvy, din muntii Tatra, Polonia, toti cei o mie de oameni sunt iesiti din case. Pentru ei, este ultimul Craciun. Stand toti aliniati in sir, isi asteapta sfarsitul. Frigul crunt le trece prin hainele subtiri si rupte. De pe casele cu hornuri emanand fum negru, vantul furios izbeste zapada rece direct pe capul descoperit al oamenilor. Daca nu vor muri de frig, vor muri impuscati. Germanii au invadat in urma cu o saptamana acest sat, iar locuitorii s-au revoltat. Acum, vor plati cu viata. Coada se deruleaza de-a lungul drumului principal pana in centru, unde are loc macelul. Zapada de acolo are culoarea sangelui, iar deasupra cerului stau la panda vulturii infometati. “Waffe bereit... zeichnen“, sunt ultimele cuvinte auzite de bietii oameni inainte de a muri. La apus, lumina rosiatica a soarelui sclipeste in zapada sangerie, acum acoperita de corpurile fara suflete ale polonezilor si ale animalelor atrase de mirosul mortii.
- Hai, Albert, mi-ai zis ca nu o sa intarziem, spune Agata enervata. „Hai sa o luam prin munti“, cea mai proasta idee, se plange femeia. Iar acum iata-ne, pierduti in mijlocul pustietatii, in ajun de Craciun, adauga Agata cu un ton mai ridicat. Ce o sa zica parintii?
- De cate ori sa iti spun ca nu ne-am pierdut?! E doar o problema de timp pana o sa dam de drumul principal, se apara Albert, dand din cap ca sa isi scoata bretonul din ochi.
Are parul blond, lung pana la inceputul gatului. Ochii-i albastri sunt ascunsi dupa o pereche de ochelari rotunzi, tip hippy. Era un tip uscativ, cu inaltimea de 1.80. Agata avea parul saten. La ochi, seamana foarte bine cu sotul ei. Este scunda de statura si putin plinuta, asa cum se plange ea mereu, scotandu-l pe Albert din sarite.
- Parintii mei deja observa ca lipsim, ce ne facem, nici macar nu am semnal, se vaicareste din nou femeia.
La un moment dat, drumul se bifurca, iar Albert alege sa faca la dreapta. Dupa o ora, un gand ii trece prin minte: “ Nu trebuia sa fac stanga?”. Dar era deja prea tarziu sa se intoarca, mai ales ca si-ar fi scos din minti nevasta.
Erau casatoriti de patru ani si niciodata nu se certasera ca in noaptea aceea. Nici macar cand au fost obligati sa se mute din cauza serviciului lui, aceasta nu tipase atat de tare.
- Oo...
- “Oo” ce, intreaba Agata cu un ton suparat?
- Am ramas fara benzina, spune Albert inchizand ochii, asteptand o
Dar lovitura nu vine, iar el isi vede nevasta indepartandu-se de masina. In sinea lui: “unde dracu se duce asta”, fara sa stie ca aici “dracu” are chiar un sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu